Intră acum și în grupul de
Două persoane au fost rănite, duminică după amiaza, pe raza localității Capu Codrului.
Potrivit anchetei polițiștilor, un tânăr de 19 ani din Valea Moldovei care a obținut permisul de conducere în luna mai 2023 a condus, duminică după amiaza, în jurul orei 17:10 un autoturism Audi A6, pe DJ 177F.
Ajungând la intersecţia cu DN 2E, în afara localităţii Capu Codrului având direcţia de deplasare către DN 2E, a pătruns pe DN 2E (drum prioritar), iar pe fondul lipsei de experienţă în conducere nu a acordat prioritate de trecere autovehiculelor care aveau acest drept, intrând în coliziune frontală cu un autoturism VW Passat condus regulamentar de un bărbat de 30 de ani din Roman care circula pe sensul de mers Gura Humorului către Fălticeni, ambele autovehicule fiind proiectate şi rotite în jurul axelor lor.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală ușoară a două persoane, respectiv unei tinere de 27 ani din municipiul Roman, pasager pe scaunul din stânga spate al autoturismului VW Passat care a fost transportată la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului și a șoferului autoturismului Audi A6, care s-a prezentat ulterior la Spitalul Orăşenesc Gura Humorului, unde, în urma acordării îngrijirilor medicale, i s-a stabilit următorul diagnostic: „contuzie costală stângă, excoriaţie braţ stâng”, victima nerămânând internată.
Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilometru, rezultatul fiind 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, în ambele cazuri și li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal privind infracțiunea de „vătămare corporală din culpă”.
Intră acum și în grupul de