Intră acum și în grupul de
Cinci persoane, între care un copil, au fost rănite, vineri după amiaza pe DN 17 în Pasul Mestecăniș.
Potrivit anchetei polițiștilor, un șofer de 35 de ani conducea vineri după amiaza o autoutilitară Iveco pe DN17 pe raza localității Mestecăniș din direcția Câmpulung Moldovenesc către Vatra Dornei.
Din cauza vitezei, acesta a pătruns pe sensul opus de mers și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism Volvo care era condus regulamentar de un bărbat de 55 de ani.
În urma evenimentului, a rezultat rănirea unui pasager din autoutilitara Iveco precum și a patru pasageri aflați în autoturismul Volvo, care au fost transportați în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate la Spitalul Municipal Câmpulung Moldovenesc. Șoferii au fost testați cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative și au fost recoltate probe biologice de sânge.
Cei cinci răniți au fost apoi transferați la U.P.U. Suceava cu diverse traumatisme suferite în urma accidentului.
În acest caz s-a întocmit dosarul de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de „vătămarea corporală din culpă”, iar cercetările vor fi continuate de Compartimentul Rutier Vatra Dornei.
Intră acum și în grupul de