Intră acum și în grupul de
Un șofer în vârstă de 36 de ani a provocat, joi seara, pe DJ 208 C la Hârtop, un accident rutier.
Potrivit anchetei polițiștilor, un bărbat de 36 de ani conducea joi seara un autoturism Audi A6 pe DJ 208 C Hârtop, din direcția Pleșești spre Fălticeni, cu o viteză redusă, iar la un moment dat a staționat pe partea dreaptă a carosabilului.
În spatele acestuia, se deplasa o autoutilitară Iveco, iar șoferul, când a observat că autoturismul Audi staționează pe partea dreaptă, a semnalizat schimbarea direcției de mers spre stânga pentru efectuarea manevrei de depășire pe un sector de drum prevăzut cu linie discontinuă.
În acel moment șoferul din Audi a efectuat manevra de viraj la stânga pentru a întoarce fără a semnaliza și fără a se asigura corespunzător, ocazie cu care a acroșat autoutilitara sus-menționată.
În urma coliziunii, autoutilitara în cauză a fost avariată pe partea dreaptă, totodată fiind proiectată în șanțul betonat de pe contrasens.
Întrucât conducătorul autoturismului marca Audi A6 emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilometru, rezultatul fiind de 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat în timp ce șoferul autoutilitarei a avut rezultat negativ.
În acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ”conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe” ce va fi soluționat procedural de către lucrătorii Postului de Poliție Hârtop sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.
Intră acum și în grupul de