Bărbat încătușat la Liteni după ce a făcut scandal când polițiștii au venit să-i ridice fratele condamnat la o pedeapsă cu închisoarea pentru refuz de prelevare de probe biologice


Intră acum și în grupul de

Un bărbat din Liteni a fost încătușat și amendat ulterior după ce a făcut scandal când polițiștii l-au preluat pe fratele său care urmează să execute un an și șase luni de închisoare.

Polițiștii suceveni au pus în aplicare, miecuri, mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea emis de Judecătoria Suceava pe numele lui Ilie Cristinel Corneanu din Liteni, condamnat la un an și 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice. Acesta a fost condamnat pentru că în data de 31.10.2021, în jurul orelor 18:00, a condus un autoturism pe str. Lanul Gării din orașul Liteni provocând un accident rutier soldat cu pagube materiale și a refuzat prelevarea mostrelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În vederea punerii în executare a mandatului, lucrătorii Poliției Orașului Liteni împreună cu lucrători din cadrul S.A.S. Suceava au pătruns în locuința persoanei condamnate, din orașul Liteni,  însă acesta nu a fost găsit acasă.

Existând informații că respectivul s-ar afla la locuința mamei sale din orașul Liteni, Suceava, polițiștii au descins și în această locație, persoana condamnată fiind identificată și depusă la Penitenciarul Botoșani.

În timpul punerii în executare a mandatului de executare a pedepsei închisorii, fratele acestuia, un bărbat de 58 de ani, a început să se manifeste agresiv verbal, fiind imobilizat prin aplicarea cătușelor și condus la sediul Poliției Orașului Liteni unde a fost sancționat cu 1.000 lei amendă pentru încălcarea prevederilor legale privind ordinea și liniștea publică pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.


Intră acum și în grupul de