Proiect pentru 55 doctoranzi din regiunile Nord-Est si Nord-Vest, lansat la Universitatea suceveana


Intră acum și în grupul de

Un nou proiect destinat unui număr de 55 doctoranzi din regiunile Nord-Est şi Nord-Vest va fi lansat la Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava. Proiectul se intitulează „Doctoratul: o carieră atractivă în cercetare” şi are ca obiectiv îmbunătăţirea calităţii formării iniţiale a cercetătorilor în cadrul programelor doctorale şi dezvoltarea abordării interdisciplinare printr-un acces mai facil la resursele europene şi creşterea capacităţii de valorificare a cercetării ştiinţifice.

Proiectul se adresează unui grup ţintă de 55 de doctoranzi cu frecvenţă, înmatriculaţi la doctorat pe locuri finanţate de la bugetul de stat, fără bursă, în anul I de studii universitare de doctorat 2010/2011, din regiunile Nord-Est şi Nord-Vest, fără a exista restricţii pentru candidaţii din alte regiuni.

Proiectul este construit într-un parteneriat interregional, inclusiv în ceea ce priveşte distribuţia membrilor grupului ţintă.


Intră acum și în grupul de