Intră acum și în grupul de
Secţiile de anestezie şi terapie intensivă (ATI) din 41 spitale din ţară vor fi reabilitate anul acesta printr-un program al Ministerului Sănătăţii, în care judeţul Suceava nu este inclus. Cseke Attila, ministrul Sănătăţii a aprobat, printr-un Ordin de ministru, demararea Programului pentru reabilitarea secţiilor de anestezie şi terapie intensivă din mai multe spitale publice aflate, atât în reţeaua Ministerului Sănătăţii, cât şi cea a autorităţilor administraţiei publice locale.
Astfel, pentru începerea lucrărilor de reabilitare şi reparaţii capitale a fost repartizată, unui număr de 41 unităţi sanitare cu paturi, suma de 27 875 000 lei.
În vederea introducerii acestui program, într-o primă etapă, Ministerul Sănătăţii a solicitat unităţilor sanitare o evaluare a necesarului de lucrări a spaţiilor în care se desfăşoară activitatea secţiilor ATI. Pentru a şti în permanenţă stadiul în care se derulează programul, s-a instituit un sistem lunar de raportare, prin care spitalele, indiferent de subordonare vor raporta rezultatele obţinute în luna anterioară, prin intermediul direcţiilor de sănătate publică.
Acţiunile care trebuie derulate de către spitale pentru modernizarea şi reabilitarea secţiilor ATI vor fi stabilite de către unităţile sanitare.
Se pare că nici o secţie ATI din spitalele din judeţul Suceava nu are nevoie de reabilitare pentru că nici una nu a depus vreo solicitare în acest sens la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava, după cum a precizat purtătorul de cuvânt al instituţiei, Adrian Popescu. „Nu avem nici o solicitare în acest sens înregistrată la compartimentul investiţii al instituţiei noastre. Se pare că nu este nevoie de vreo reabilitare”, a spus Adrian Popescu.
Intră acum și în grupul de