Intră acum și în grupul de
O tânără de 23 de ani și un tânăr de 26 de ani au fost extrași de polițiști dintr-o mașină cu care aceștia au ajuns în apa pârâului Putnișoara după o urmărire.
Astfel, sâmbătă în jurul orei 23.15, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Gălănești, în timp ce acționau în baza planului de acțiune Blocada pe drumul public DC Putna, au observat un autoturism de teren, înmatriculat în Marea Britanie, care circula sinuos și cu viteză de deplasare mărită din direcția Sihăstria Putnei către centrul comunei Putna.
Polițiștii au efectuat semnalele regulamentare de oprire, acustice și luminoase a autoturismului în cauză.
Șoferul autovehiculului Mitsubishi Shogun, înmatriculat în Marea Britanie, nu s-a conformat și a mărit viteza de deplasare. În continuare, polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului sus-menționat pe o distanță de aproximativ 500 de metri, iar la un moment dat conducătorul auto a virat la dreapta pe un drum neclasificat, iar după aproximativ 5 metri, într-o pantă, a pierdut controlul volanului și s-a răsturnat în râul ”Putnișoara”, din localitate.
Întrucât autoturismul se inunda la interior, în cel mai scurt timp, polițiștii au intervenit pentru a oferi ajutor conducătorului auto. Astfel, din autoturism a fost extrași în condiții de siguranță și evacuați conducătorul autoturismului, un tânăr de 26 de ani și pasagerul, o tânără de 23 de ani, ambii din Putna.
Cei doi nu prezentau leziuni sau urme răni vizibile și au refuzat să solicite intervenția unui echipaj medical care să le acorde îngrijiri medicale.
Cei doi au fost conduși la sediul Postului de Poliție Vicovu de Jos – Secția 4 Poliție Rurală Gălănești, unde, în urma verificării în bazele de date ale Poliției Române, a rezultat faptul că șoferul este posesor al permisului de conducere valabil pentru categoriile ”AM, B1, B, C1, C”. Verificând starea autoturismului marca Mitsubishi Shogun, înmatriculat în Marea Britanie, a rezultat faptul că acesta are inspecția tehnică periodică și polița de asigurare RCA valabile.
Întrucât șoferul emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0.30 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Șoferul a primit o amendă în cuantum total de 2.755 lei, dispunându-se ca măsură complementară suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 120 de zile începând, fiindu-i reținut permisul de conducere.
Intră acum și în grupul de