Intră acum și în grupul de
Lucrătorii Secției de Poliție Burdujeni au fost alertați, miercuri, prin 112 de un bărbat cu privire la un incident de violență în familie care a avut loc în fața Policlinicii de pe strada Calea Unirii din municipiul Suceava.
Potrivit informațiilor furnizate de poliție, un tânăr de 25 de ani și o tânără de 19 ani, ambii din județul Botoșani au fost implicați într-o altercație în fața Policlinicii. Aceștia au confirmat că sunt logodnici.
După cercetări, s-a stabilit că între cei doi conflictul a început în zona unui mall din Suceava după ce tânărul ar fi pierdut sume de bani la jocuri de noroc.
Cearta a continuat până în fața Policlinicii unde tânărul și-a lovit logodnica.
Martor la incident a fost bărbatul care a sunat la numărul de urgență 112 pentru a alerta autoritățile asupra agresiunii.
În conformitate cu prevederile Legii 217/2013 privind prevenirea și combaterea violenței în familie, poliția a efectuat o evaluare a riscului în cazul acestui incident. Rezultatul evaluării nu a indicat necesitatea emiterii unui ordin de protecție provizoriu.
Când au fost audiați la sediul secției de poliție, tânăra a decis să nu depună plângere și să nu continue cercetările împotriva logodnicului pentru infracțiunea de „violență în familie”. Investigarea cazului va fi preluată de către lucrătorii din cadrul Compartimentului Proximitate pentru a stabili toate detaliile și a lua măsurile corespunzătoare în vederea prevenirii unor astfel de incidente viitoare.
Intră acum și în grupul de