Intră acum și în grupul de
Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava a organizat vineri, Bursa Locurilor de Muncă, oferind companiilor posibilitatea de a recruta viitori ingineri instruiţi conform nevoilor din industria românească, dar şi oportunitatea comunicării şi întâlnirii dintre absolvenţii cursurilor PLM Adaptor şi posibilii angajatori din zona de nord- est.
ADA – The PLM Specialist, lider în România în implementarea soluţiilor pentru managementul ciclului de viaţă al produsului, alături de Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava, a organizat acest eveniment dedicat recrutării şi angajării absolvenţilor PLM – Adaptor. Proiectul PLM – Adaptor promovează parteneriatul între instituţiile de învăţământ superior şi firmele din industrie, prin corelarea sistemului de educaţie şi formare profesională cu dinamica pieţei muncii.
Proiectul a urmărit practic care este profilul ideal al unui angajat, descrierea modulelor prin care au fost instruiţi studenţii, ce înseamnă pentru studenţi tranziţia de la şcoală la viaţa activă.
Principalul obiectiv al proiectului este creşterea adaptabilităţii şi flexibilităţii pentru 700 de studenţi de la 7 universităţi (Universitatea din Oradea, Universitatea din Petroşani, Universitatea Maritimă – Facultatea de Inginerie din Brăila, Universitatea Dunărea de Jos, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava) tehnice din ţară, astfel încât tranziţia lor către absorbţia pe piaţa muncii să fie mai corect făcută.
Încă de la început, proiectul s-a bucurat de o popularitate foarte mare în rândul studenţilor în toate centrele incluse în program, existând 1600 de cereri de înscriere, motiv pentru care s-a suplimentat numărul de locuri cu 140 la nivel naţional, pentru a li se da cât mai multor studenţi şansa de a se instrui gratis.
Primul pas făcut în elaborarea proiectului a constat într-un studiu privind cerinţele companiilor din industria românească cu privire la angajaţii şi posibilii candidaţi la un loc de muncă. Pe baza rezultatelor acestor studii au fost realizate manualele şi structura lecţiilor prin care sunt instruiţi studenţii, apoi au fost pregătite cele 4 module care s-au desfăşurat în toate cele 6 centre, ultima parte fiind bursa locurilor de muncă, care a avut loc şi astăzi la Suceava.
Studiul s-a desfăşurat prin aplicare de chestionare, de la sfârşitul lunii decembrie 2009 până la începutul anului 2010, pe un eşantion de 2500 de companii, cu un număr total de respondenţi de 138 de companii. Profilul fiecăreia dintre ele a fost din industria mecanică, firma trebuind să fie înregistrată pe teritoriul României, să aibă o cifră de afaceri mai mare de 100 mii euro, scopul fiind urmărirea nevoilor acestor companii. S-a ajuns astfel la concluzia că firmele angajatoare doresc persoane care să aibă absolvite studile superioare, cerând media cu care s-a absolvit, ţinând cont de reputaţia facultăţii, de stagiile de pregătire în străinătate, dar şi de experienţa în domeniu, atât în România, cât şi în străinătate.
Proiectul se adresează studenţilor la nivel de licenţă sau de masterat din universităţile tehnice, fiecare modul având 12 lecţii, fiecare oră desfăşurându-se pe durata a 3 ore. Instruirea cursanţilor se face pe o perioadă de 36 de ore. Activităţile din cadrul proiectului pentru regiunea Suceava sunt coordonate de prof. univ. dr. ing. Dumitru Amarandei.
La Bursa Locurilor de Muncă din Suceava au participat companiile şi instituţiile publice: Egger România, Logicad, Minco Serv, Sidem, Tera Construct Botoşani, Tehofalt, Besliu, Prometal, Scudas, Global Design, alături de două instituţii publice Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă şi Camera de Comerţ şi Industrie Suceava.
Pentru a creşte eficienţa procesului de recrutare, desfăşurarea evenimentului a fost împărţită în două secţiuni, respectiv sesiunea de prezentări, alcătuită din expunerea proiectului şi a rezultatelor înregistrate în regiunea Suceava, a firmelor participante şi a locurilor de muncă disponibile şi sesiunea de scurte interviuri în care studenţii s-au prezentat în faţa angajatorilor, unde şi-ai depus CV-urile.
Intră acum și în grupul de