Două transporturi de cherestea și lemn de foc confiscate de polițiști în comuna Voitinel


Intră acum și în grupul de

La data de 28.07.2023, polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Gălănești au efectuat două controale în comuna Voitinel, pe drumul județean 178F și pe drumul național DN 2E, pentru a verifica transportul de material lemnos.

În prima situație, la ora 08:30, o autoutilitară care transporta lemn foc fag a fost oprită pentru control pe drumul județean 178F. Conducătorul autovehiculului, un bărbat domiciliat în comuna Putna, nu deținea aviz de însoțire pentru materialul lemnos transportat. În urma inventarierii materialului lemnos la Atelierul de prelucrare a lemnului din cadrul Ocolului Silvic Putna, s-a constatat că șoferul transporta fără documente legale o cantitate de 2,40 mc lemn foc fag, evaluată la 566 lei. Ca urmare, șoferul a fost sancționat contravențional conform Legii nr. 171/2010 Modificată, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat în custodia Ocolului Silvic Putna.

La a doua verificare, care a avut loc la ora 11:30, o altă autoutilitară care transporta cherestea rășinoase a fost oprită pentru control pe drumul național DN 2E. Conducătorul autovehiculului, un tânăr de 23 de ani din comuna Arbore, nu avea aviz de însoțire pentru materialul lemnos transportat. După inventarierea materialului lemnos la Atelierul de prelucrare a lemnului din cadrul Ocolului Silvic Putna, s-a constatat că tânărul transporta fără documente legale o cantitate de 4,32 mc cherestea rășinoase, evaluată la 3.996 lei. Acesta a fost sancționat contravențional conform Legii nr. 171/2010 Modificată, iar materialul lemnos a fost confiscat și predat în custodia Ocolului Silvic Putna.


Intră acum și în grupul de