Primariile si Consiliul Judetean Suceava pot plati medicii suplimentar, in functie de performanta


Intră acum și în grupul de

Până la mijlocul acestei luni, primăriile din judeţ care au spitale în administrare, dar şi Consiliul Judeţean Suceava trebuie să anunţe Ministerul Sănătăţii dacă au posibilitatea să plătească în plus performanţa medicilor. Ministerul Sănătăţii intenţionează să iniţieze un program pilot de finanţare suplimentară a medicilor din spitalele aflate în subordinea autorităţilor locale, care să fie finanţat din bugetul local al administraţiilor locale sau judeţene.

În acest sens, Cseke Attila, ministrul Sănătăţii a adresat, miercuri, reprezentanţilor Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene şi a celor din Asociaţia Municipiilor din România rugămintea de a comunica dacă există autorităţi ale administraţiei locale interesate să susţină un astfel de program, astfel încât Ministerul Sănătăţii să înceapă demersurile necesare pentru elaborarea cadrului legal.

„Am rugat conducătorii celor două structuri asociative ale autorităţilor administraţiei publice locale să ne transmită până la data de 15 martie a.c., punctul de vedere cu privire la acest demers. Am unele semnale că există autorităţi locale care vor să se implice şi să găsească soluţii pentru plata medicilor în funcţie de performanţă şi de aprecierea pacienţilor. Sigur că nu toate autorităţile locale vor susţine un astfel de program, dar va fi un început. Nu am renunţat la ideea de a plăti personalul medical în funcţie de performanţă. Cred, în continuare, că avem un corp medical bine pregătit, cu medici care fac performanţă şi care, pentru aceasta, merită venituri suplimentare”, a declarat ministrul Cseke Attila.

Astfel, dacă autorităţile locale sunt interesate de a susţine un astfel de program, Ministerul Sănătăţii ar putea iniţia începând cu luna mai un proiect de act normativ care va crea cadrul legal necesar.

În privinţa aprecierii pacienţilor, la nivel local, în mod oficial, nici un pacient al Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan cel Nou” Suceava nu s-a plâns anul trecut, în privinţa neajunsurilor în ceea ce priveşte condiţiile de cazare şi tratament de care a beneficiat pe perioada internării. Conducerea unităţii medicale sucevene consideră că cei ce au nemulţumiri ar trebuie să le exprime pentru că „este un drept al lor şi trebuie să şi-l revendice” şi s-ar cunoaşte locurile unde trebuie intervenit.

Conducerea şi-a propus ca din acest an să ia măsuri pentru ca sondajele de opinie în rândul bolnavilor să fie cât mai dese şi obiective, astfel încât să aibă o imagine reală asupra calităţii actului medical.

Cât privesc performanţele medicilor din Spitalul Judeţean, această unitate împreună cu CJ Suceava sunt în plin proces de realizare a documentaţiilor pentru transformarea unităţii în spital clinic, unde un număr de 16 medici vor avea titulatura de profesori-asociaţi şi vor lucra cu medicii rezidenţi, de 15 specialităţi.

Un număr de 14 dintre cei 16 medici sunt doctori în ştiinţe medicale şi doi urmează să obţină acest titlu în viitorul apropiat. Aceştia sunt Mihai Ardeleanu – nefrologie, Claudia Bîlha – pneumologie, Anatol Buzdugan- neurochirurgie, Mihai Creţeanu – cardiologie, Gabriela Creţeanu- diabet, Nicolae Dobromir – urologie, Florin Filip – ortopedie şi chirurgie infantilă, Doina Ganea Motan – oncologie, Cristina Iordăchel – dermatologie, Gabriela Stănescu – neurologie, Anca Brădăţan şi Liviu Cîrlan – unitatea de primire a urgenţelor, Dorin Stănescu – anestezie, terapie intensivă – reanimare, Alexandrina Pascal – anatomie patologică, Sorin Hîncu – chirurgie generală, Răzvan Bandac – ortopedie.


Intră acum și în grupul de