Intră acum și în grupul de
Un bărbat de 77 de ani din Suceava a reclamat, luni, Poliției Municipale Suceava că duminică, soția sa, în vârstă de 78 ani, a decedat în timp ce se afla în Spitalul Județean de Urgență Suceava, ca urmare a unei proceduri de anesteziere, în vederea efectuării unei operații.
Cu ocazia cercetărilor efectuate s-a stabilit că în noaptea de 29/30.07.2023, femeia în vârstă de 78 ani, a acuzat o stare de rău, manifestată prin dureri abdominale, în timp ce se afla la adresa de domiciliu din Suceava.
Ulterior, în dimineața zilei de duminică la orele 10:00, femeia a fost transportată de un nepot la Spitalul Județean Suceava.
Ea a fost internată pe secția de Chirurgie Generală a Spitalului Județan, însă în jurul orei 15:05 s-a constatat decesul.
Soțul femeii a reclamat că după opinia sa, decesul soției sale a fost cauzat de o culpă medicală, în condițiile în care de la domiciliu a plecat conștientă, iar decesul s-ar fi produs în urma unei proceduri medicale de anesteziere.
Cadavrul femeii a fost transportat la morga Spitalului Județean Suceava în vederea efectuării necropsiei și pentru stabilirea cauzelor morții.
În acest caz s-a deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „ucidere din culpă”.
Intră acum și în grupul de