Un bărbat s-a rănit grav după ce a sărit de pe un stâlp al rețelei electrice la Nisipitu cu intenția de a-și lua zilele


Intră acum și în grupul de

Un bărbat s-a rănit grav în noaptea de joi spre vineri când a încercat să-și ia zilele sărind de pe un stâlp al rețelei electrice.

Polițiștii orașului Vicovu de Sus au fost sesizați prin 112, vineri dimineața, în jurul orei 1:10 de un bărbat că a găsit pe raza satului Nisipitu din comuna Ulma, în apropierea unui stâlp de electricitate ce era prevăzut cu un transformator electric, un bărbat însângerat.

Echipa deplasată la locul incidentului a constatat că vineri dimineața, în jurul orei 01:00, pe fondul unei depresii și a consumului de băuturi alcoolice, un bărbat s-a urcat pe un stâlp de electricitate aflat în central satului Nisipitu din comuna Ulma și a încercat să își pună capăt zilelor, sărind de pe acesta.

Acesta a fost găsit căzut în apropierea stâlpului de electricitate de o femeie care a declarat că în timp ce se afla în locuința de domiciliu, a auzit strigăte de ajutor, ocazie cu care a ieșit să vadă ce se întâmplă și la găsit pe respectivul căzut lângă stâlpul de electricitate și care spunea repetat că dorește să își pună capăt zilelor și din acest motiv s-a urcat pe stâlpul de electricitate și a sărit.

La fața locului au mai fost identificați și alți martori care au subliniat că persoana rănită a spus în repetate rânduri că dorește să își pună capăt zilelor și din acest motiv s-a urcat pe stâlpul de electricitate și a sărit.

La fața locului s-a deplasat un echipaj SMURD din cadrul Gărzii de Intervenție Vicovu de Sus pentru a acorda îngrijiri medicale numitului Necula Mihai.

Până la sosirea echipajului SMURD rănitul se afla în stare de șoc, însă era conștient și cooperant.

El a fost diagnosticat preliminar cu „traumatism cranio-cerebral” și „fractură membru superior drept”, acesta fiind transportat la Spitalul Municipal Rădăuți în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate.


Intră acum și în grupul de