Intră acum și în grupul de
Polițiștii suceveni au depistat, joi, trei transporturi ilegale de material lemnos, șoferii fiind sancționați, iar materialul lemnos confiscat.
Astfel, potrivit Poliției Județene Suceava, joi, polițiștii din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești au efectuat o acțiune de control pe linie silvică în comuna Frătăuții Vechi. În timpul acestei acțiuni, o autoutilitară ce circula pe drumul județean DJ 178 C, dinspre Bilca spre Frătăuții Noi și care transporta material lemnos, a fost oprită pentru verificări.
În urma controlului, s-a constatat că autoutilitara era condusă de un bărbat domiciliat în comuna Frătăuții Noi, iar transportul de material lemnos nu era însoțit de aviz corespunzător conform aplicației SUMAL 2. În consecință, autoutilitara și încărcătura sa, constând în 3,30 metri cubi de lemn foc molid în valoare de 508 lei, au fost conduse la Atelierul de prelucrare a lemnului din cadrul Ocolului Silvic Putna.
Cu sprijinul unui inginer silvic și a unui tehnician silvic, a fost realizată inventarierea materialului lemnos, iar șoferul autoutilitarei a fost sancționat contravențional conform Legii nr. 171/2010 pentru transportul de material lemnos fără aviz de proveniență. Materialul lemnos confiscat a fost predat în custodia Ocolului Silvic Putna.
În aceeași zi, la orele 03:50, o patrulă de serviciu din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 7 Mălini a identificat și oprit pentru control o altă autoutilitară ce transporta material lemnos pe drumul județean DJ 209 A Mălini. Constatând lipsa documentelor de proveniență pentru transportul materialului lemnos, autoutilitara a fost însoțită la Ocolul Silvic Mălini în vederea inventarierii.
Verificarea în aplicația SUMAL a relevat că autoutilitara nu avea aviz de însoțire a materialului lemnos. În urma inventarierii, s-a stabilit că șoferul transporta 1,05 metri cubi de cherestea rășinoase în valoare totală de 700 lei. Acesta a fost sancționat contravențional conform Legii nr. 171/2010 pentru transportul ilegal de material lemnos.
Materialul lemnos confiscat a fost lăsat în custodia Ocolului Silvic Mălini.
Tot joi, la ora 08:55, o altă patrulă de poliție din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești a oprit pentru control o a treia autoutilitară în comuna Frătăuții Vechi. Și în acest caz, s-a constatat că transportul de material lemnos nu era însoțit de aviz corespunzător conform aplicației SUMAL 2.
Autoutilitara era condusă de un bărbat din comuna Sucevița, iar în urma inventarierii realizate cu sprijinul unui tehnician silvic, s-a constatat că șoferul transporta 1,78 metri cubi de lemn foc molid în valoare de 274 lei. Acesta a fost sancționat contravențional conform Legii nr. 171/2010, iar materialul lemnos confiscat a fost predat în custodia Ocolului Silvic Putna.
Polițiștii din județul Suceava continuă să întreprindă acțiuni pentru combaterea transportului ilegal de material lemnos.
Intră acum și în grupul de