Intră acum și în grupul de
O tânără de 24 de ani din comuna botoșăneană Tudora este cercetată penal după ce a condus băută un autoturism.
Potrivit anchetei, duminică dimineața în jurul oreia 03.50, polițiștii SPR 12 Preutești, aflându-se în serviciul de patrulare și menținere a ordinii publice în proximitatea unei discoteci din Preutești au observat un autoturism marca BMW care circula pe DJ 208 pe direcția Preutești –Dolhasca.
În timp ce s-a efectuat semnalul de oprire al acestuia, conducătorul auto a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune laterală cu un autoturism Audi A6 condus regulamentar de un bărbat din comuna Baia.
Conducătoarea autoturismului BMW, o tânără de 24 de ani din comuna Tudora, Ana P., a fost testată cu aparatul etilometru rezultatul fiind de 1,01 MG/L alcool pur în aerul expirat. Ulterior, cea în cauză a fost condusă la Spitalul Municipal Fălticeni pentru recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Conducătorul autoturismului marca Audi a fost testat de asemenea cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ.
În acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”.
Intră acum și în grupul de