Intră acum și în grupul de
Doi tineri de 23 și 32 de ani din Călinești au murit vineri dimineața după ce au intrat cu motocicleta într-un TIR ucrainean.
Potrivit anchetei polițiștilor, vineri dimineațala ora 4:50, o motocicletă care circula pe DN2 în direcția Siret – Suceava, pe raza comunei Dărmănești, într-o curbă, a pătruns pe contrasens, acroșând frontal ansamblul cap tractor condus de un cetățean ucrainean de 41 de ani.
În urma impactului a rezultat decesul celor două persoane care se aflau pe motocicletă, unul dintre aceștia fiind identificat ca fiind Ionuț Mihail H. de 32 de ani, din satul Călinești, comuna Dărmănești, celalalt fiind Victor Alexandru S. De 23 ani, tot din Călinești. Ancheta urmează să stabilească pe cel care a condus motocicleta.
Conducătorul auto ucrainiean a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate de lucrători din cadrul Biroului Rutier al Poliţiei Municipiului Suceava, care au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Intră acum și în grupul de