Intră acum și în grupul de
Un sucevean a reclamat în noaptea de duminică spre luni, prin 112 că soția sa i-a luat suma de 200 lei.
O patrulă din cadrul Biroului de Ordine Publică a mers la fața locului pentru a investiga reclamația.
Bărbatul a relatat că duminică seara, în jurul orei 21.30, soţia sa a plecat la locuinţa mamei sale din cartierul Iţcani, fără a avea vreun fel de conflict cu acesta.
El a spus că ulterior a constatat că din portmoneu îi lipsește suma de 200 de lei motiv pentru care a cerut intervenția poliției.
Polițiștii i-au adus la cunoştinţă faptul că are dreptul de a depune plângere pentru cele săvârşite împotriva soţiei sale, acesta dorind să-şi rezerve acest drept, pentru comiterea infracțiunii de „furt”.
În acest caz a fost întocmit proces verbal de constatare cu privire la aspectele sesizate, cercetările urmând a fi continuate de către lucrători din cadrul BOP – Proximitate, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „furt” .
Intră acum și în grupul de