Intră acum și în grupul de
Un proiect realizat de Garda de intervenţie Siret împreună cu Colegiul „Laţcu Vodă” Siret a avut succes şi tinde să se extindă. Este vorba despre proiectul „O zi într-o unitate militară de pompieri”. „Nu s-a desfăşurat într-o zi ci pe o durată de o săptămână, când elevi din liceu au venit şi au stat în unitatea militară din Siret şi au executat un exerciţiu de alarmare şi stingere, cu evacuare la Liceul Laţcu Vodă”, a declarat inspectorul-şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al Judeţului Suceava, col. Ion Burlui, la o recentă şedinţă cu directorii de şcoli din judeţ.
Acesta le-a spus celor care doresc ca şi elevi din liceul lor să participe, că „proiectul este puţin mai delicat” şi va fi nevoie de acceptul profesorilor şi al părinţilor pentru că liceenii vor petrece o săptămână în unitatea militară. Colonelul Burlui a precizat că printre victimele cu care se confruntă pompierii sunt copii de aceea ei trebuie să ştie cum să reacţioneze.
Acesta le-a vorbit directorilor şi despre ultimele dotări. „ISU a fost beneficiarul dotării cu tehnică prin programul Euronest, unde confinaţator este Consiliul Judeţean. Este vorba despre 10 autospeciale la unitatea noastră. În prima etapă au fost primite 3 autospeciale, respectiv o autospecială complexă cu apă şi spună şi descarcarare, la Fălticeni, o autospecială de descarcerări grele pentru acţionare în caz de accidente complexe, în lanţ, cu utilaje grele, feroviare, şi o a treia autospecială ce putem spune că este o uzină pe roţi. Este vorba despre o autospecială de cercetare chimică, radiologică, biologică şi nucleară care urmează a fi pusă în funcţionare. Aşteptăm numerele de înregistrare de la Bucureşti”, a menţionat şeful ISU „Bucovina”.
Intră acum și în grupul de