O femeie din Dornești a fost agresată de soț pentru că nu i-a servit mâncarea la timp


Intră acum și în grupul de

O femeie din Dornești a reclamat Poliției prin 112 că a fost agresată de soțul ei.

Potrivit cercetărilor, femeia a reclamat situația luni după amiaza, în urma consultării cu membrii familiei, deși incidentul s-a petrecut duminică seara.

Ancheta a stabilit că femeia de 70 de ani locuiește cu soțul ei în vârstă de 74 de ani în Dornești, cei doi fiind căsătoriți de 50 de ani.

Duminică seara,  în jurul orei 18.30, aflându-se la domiciliu, femeia a avut un conflict spontan cu soțul ei motivat de faptul  că nu l-a servit cu mâncarea la timp împrejurare în care, soțul a prins-o pe soția sa și a împins-o la sol, aceasta suferind leziuni minore la nivelul șoldului drept.

Femeia nu a necesitat îngrijiri medicale în urma leziunilor suferite și nici nu a informat inițial poliția, dar luni, după ce s-a consultat cu familia, a apelat 112 și a sesizat cele întâmplate.

Polițiștii au procedat la aplicarea formularului de evaluare a riscului, rezultatul a ieșit pozitiv în sensul existenței unui risc asupra persoanei vătămate, însă femeia s-a opus emiterii unui ordin de protecție provizoriu.

Totodată, ea și-a retras plângerea formulată împotriva soțului ei, precizând faptul că nu are pretenții de natură penală.

În acest caz se fac cercetări pentru „violență în familie”.


Intră acum și în grupul de