Intră acum și în grupul de
Un bărbat din Dorna Arini a fost reținut în arestul Poliției Județene Suceava după ce joi seara a fost reclamat de iubită că e beat la volan și nu deține permis de conducere.
Poliția Vatra Dornei a fost sesizată, joi, la ora 20:07 prin 112 de o femeie din satul Ortoaia din comuna Dorna Arini că la volanul unui VW Golf de culoare roșie se află concubinulei care este beat și fără permis de conducere.
Cu ocazia deplasării la fața locului a polițiștilor SPR 15 Vatra Dornei, în jurul orelor 21.19, autoturismul respectiv condus de un bărbat a fost identificat pe DC Ortoaia.
Bărbatul în vârstă de 48 de ani din Dorna Arini nu deține permis de conducere pentru nicio categorie, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 1,02 mg/l alcool pur în aerul expirat.
El a fost condus la Spitalul Vatra Dornei, unde i-au fost recoltate probe biologice de sânge, în vedere stabilirii alcoolemiei.
Față de bărbat s-a dispus măsura reținerii pentru o perioadă de până la 24 de ore, de către lucrătorii din cadrul SPR 15 Vatra Dornei, urmând ca procurorul să dispună plasarea sub control judiciar.
În acest caz se fac cercetări penale pentru „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” și „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului”.
Intră acum și în grupul de