Profesorii continua greva


Intră acum și în grupul de

În circa 50 de şcoli din Suceava, Gura Humorului, Vatra Dornei şi Fălticeni, joi a fost a doua zi de grevă generală, aceasta continuând şi vineri, motivul protestului fiind neplata integrală a salariilor pe luna februarie. În alte 11 unităţi şcolare, cadrele didactice au făcut grevă de solidaritate de o zi sau câteva ore.

În pofida rezistenţei cadrelor didactice pe baricadele grevei, n-a venit niciun răspuns încurajator de nicăieri. Constantin Cernica, liderul Sindicatului Judeţean Învăţământ „Spiru Haret” Suceava a informat că vineri, se va întruni Biroul sindicatului sucevean, unde se vor căuta soluţii pentru rezolvarea situaţiei.

În zona Rădăuţi, la Sindicatul „Bucovina”, de joi a început consultarea membrilor de sindicat prin referendum, cu privire la forma de protest care va fi adoptată, şcolile din zona respectivă nefiind deocamdată în grevă, a informat liderul acestui sindicat, prof. Gheorghe Şorodoc. Această decizie a fost luată miercuri, la şedinţa ordinară cu liderii de sindicat din şcoli.

Prof. Şorodoc a mai pus că se va stabili dacă profesorii care şi-au primit salariile vor fi solidari cu cei care nu le-au primit, care vor să facă grevă, sau vor aborda alte forme de protest „de scurtă durată, dar cu efect maxim”.


Intră acum și în grupul de