Intră acum și în grupul de
Un bărbat a murit, marți, în timp ce se afla la lucru la modernizarea drumului județean Mălini-Borca.
Potrivit datelor din ancgetă, polițiștii din Mălini au fost sesizați, miercuri dimineața, prin 112 că un angajat la șantierul drumului DJ 209B Mălini-Borca este inconștient.
Patrula de poliție însoțită de un tehnician criminalist a stabilit că un bărbat din comuna ieșeană Sirețel, angajat al unei firme din Neamț ca muncitor necalificat și desfășura activități la șantierul drumului DJ 209B Mălini-Borca.
Marți dimineața în jurul orelor 08.15, în timp ce se afla la muncă, respectiv în zona bazei administrative a societății din satul Iesle din comuna Mălini, bărbatului i s-a făcut rău, fapt pentru care s-a așezat pe pajiște, ulterior decedând.
La fața locului a intervenit un echipaj de ambulanță din cadrul SAJ Suceava care au constatat decesul acestuia.
În acest caz s-a deschis un dosar penal și se va dispune după efectuarea necropsiei și stabilirii cauzei morții.
Intră acum și în grupul de