Pana la sfarsitul lunii, conducerea Spitalului Solca trebuie sa aduca la DSP tabelul cu optiunile angajatilor privind posturile dorite


Intră acum și în grupul de

De la sfârşitul acestei luni, Spitalul de Boli Cronice Solca nu va mai beneficia de finanţare de la Casa de Asigurări de Sănătate, fiind trecut pe lista celor reprofilate în cămine de bătrâni, urmând ca Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei să aloce banii. Asta se va întâmpla pentru o perioadă de 33 de luni, începând cu 1 aprilie 2011, în cazul în care Consiliul Local hotărăşte transformarea spitalului în cămin de bătrâni şi depune toate actele necesare încheierii contractului de finanţare prin Programul „Dezvoltarea reţelei naţionale de cămine pentru persoanele vârstnice”.

Conducerea DSP Suceava se afla miercuri, la Solca, la şedinţa Consiliului Local, pentru a discuta pe marginea acestui subiect. Administraţia locală, angajaţii spitalului dar şi locuitorii oraşului sunt nemulţumiţi de faptul să spitalul trebuie transformat dar nici bani nu au pentru a susţine activitatea spitalului după vechea destinaţie. Administraţia locală trebuie să ia o decizie informată şi rapidă în această chestiune, dat fiind faptul că fiecare lună de tergiversare va însemna o lună pierdută din perioada de finanţare.

Pe de altă parte, la nivelul Ministerului Sănătăţii s-a decis ca redistribuirea personalului din unităţile sanitare care se vor reprofila în cămine pentru persoane vârstnice se va face în 3 etape, începând cu data de 4 aprilie 2011.

Cseke Attila, ministrul Sănătăţii a aprobat Ordinul pentru aprobarea condiţiilor privind redistribuirea personalului de specialitate medico-sanitar şi auxiliar din cadrul unităţilor sanitare care se reorganizează ca şi cămine pentru persoane vârstnice, care nu a fost preluat de acestea, în alte unităţi sanitare.

Conform actului normativ, redistribuirea se va realiza pe baza opţiunii personale.
În situaţia în care, pentru un post vacant, există mai multe opţiuni, departajarea se va face în funcţie, şi pe baza unui punctaj, pe care angajatul îl primeşte în funcţie de vechimea şi cariera profesională pe care a desfăşurat-o până în prezent.

În prima etapă, până în data de 28 martie 2011, personalul din unităţile reprofilate va depune la managerul unităţii opţiunea pentru postul dorit. Managerul unităţii va avea obligaţia ca în termen de 2 zile, până la 30 martie 2011, să prezinte direcţiei de sănătate publică judeţeană tabelul nominal cu opţiunile şi punctajele fiecărui angajat.

În zilele de 04 şi 05 aprilie 2011, DSP-urile vor realiza redistribuirea personalului în unităţile din acelaşi judeţ.

În 14 şi 15 aprilie 2011, se va face redistribuirea în unităţile din judeţele limitrofe.
Procesul se va încheia în zilele de 28 şi 29 aprilie 2011, atunci când se va face redistribuirea la nivel naţional.

La propunerea Ministerului Sănătăţii şi a Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Guvernul României a aprobat în data de 9 martie 2011, un program care vizează dezvoltarea unei reţele de cămine pentru persoane vârstnice, finanţate de la bugetul de stat.

Programul ”Dezvoltarea reţelei de cămine pentru persoanele vârstnice” se adresează, în primul rând, autorităţilor administraţiei publice judeţene şi locale care pot decide până la data de 31 martie 2011, dacă se înscriu în acest program şi doresc înfiinţarea de cămine pentru persoane vârstnice, prin transformarea a 67 de spitale pe care le au în subordine şi care sunt menţionate în Hotărârea de Guvern 212/2011, adoptată de Guvern.


Intră acum și în grupul de