Intră acum și în grupul de
La data de 5 octombrie 2023, în cadrul acțiunii desfășurate pentru prevenirea și combaterea delictelor silvice, o patrulă de siguranță publică din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control pe DN 2H, în raza comunei Horodnic de Jos o autoutilitară de marcă Nissan, care transporta materiale lemnoase.
Conducătorul auto în vârstă de 44 de ani din comuna Voitinel, a fost legitimat și au fost verificate documentele personale și cele ale autoutilitarei. Cu ajutorul aplicației SUMAL CONTROL, s-a descoperit că autoutilitara avea un aviz de tranzit emis de o firmă din Voitinel, valabil din 5 octombrie 2023, pentru transportul a 6,168 metri cubi de lemn de foc din specia fag. Cu toate acestea, fotografiile atașate în aplicație pentru identificarea încărcăturii erau neconforme și nu permiteau distingerea acesteia.
În timpul controlului, s-a constatat că în autoutilitară se afla o cantitate mult mai mică de lemn de foc din specia fag decât cea înscrisă în aviz, precum și material lemnos din altă specie care nu era menționat în aviz. Ca urmare, autoutilitara a fost condusă la depozitul de confiscări din cadrul Ocolului Silvic Marginea.
În urma inventarierii materialelor lemnoase, s-a descoperit că lipseau 5,79 metri cubi de lemn de foc din specia fag, iar în plus, se afla o cantitate de 0,95 metri cubi de lemn de foc din specia stejar, care nu era menționată în aviz.
Ca urmare a acestor nereguli firma din Voitinel a fost sancționată cu 3 amenzi conform prevederilor Legii 171/2010 privind regimul circulației pe drumurile publice. De asemenea, a fost aplicată confiscarea valorică a celor 5,79 metri cubi de lemn de foc din specia fag, evaluată la suma de 1.366 de lei, precum și confiscarea fizică a cantității de 0,95 metri cubi de lemn de foc din specia stejar, evaluată la suma de 227 de lei. Acest material lemnos a fost predat în custodie Ocolului Silvic Marginea.
Intră acum și în grupul de