Intră acum și în grupul de
O femeie din municipiul Suceava a reclamat, luni seara, că a fost agresată de un vecin de bloc.
Femeia a spus că a fost agresată fizic de un vecin în fața blocului în care domiciliază.
Echipajul de poliție a stabilit că luni seara, în jurul orelor 19.15, femeia s-a întâlnit la intrarea în casa scării blocului cu vecinul respectiv care, pe fondul unor discuții contradictorii, a lovit-o cu pumnul în zona urechii drepte și cu piciorul în abdomen.
Femeia nu a necesitat acordarea de îngrijiri medicale imediate, însoțind organele de poliție la sediul subunității de poliție unde a solicitat efectuarea de cercetări penale în cauză prin introducerea unei plângeri prealabile. Aceasta spune că acest conflict s-a produs pe fondul consumului de băuturi alcoolice din partea agresorului și a existenței unui conflict verbal din zilele precedente dintre cei doi când persoana vătămată i-ar fi reproșat că a făcut praf în scară prin desfășurarea unor activități de tăiere a unor materiale.
În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală privind săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
Intră acum și în grupul de