Elevii suceveni s-au remarcat la etapa judeteana a concursului „Cultura si spiritualitate romaneasca”


Intră acum și în grupul de

La etapa judeţeană a Concursului naţional interdisciplinar “Cultură şi spiritualitate românească” care s-a desfăşurat sâmbătă, 26 martie, la Rădăuţi, la Colegiul Tehnic Rădăuţi, elevii suceveni şi-au demonstrat o dată-n plus capacităţile intelectuale deosebite, obţinând punctaje promiţătoare.

“S-a dovedit, din nou, că elevii, care sunt îndrumaţi de profesori motivaţi, ce nu au depus armele şi nu au dezertat de la misiunea lor, rămân interesaţi de actul învăţării, convinşi de utilitatea acestuia”, informează prof. Rita Cîntiuc, inspector de limba română.

Cel mai mare punctaj a fost obţinut de două dintre elevele CN „Petru Rareş”, de Sabinne-Marie Ţăranu (clasa a XI-a), îndrumată de profesorii Gheorghe Cîrstian şi Aristarch Cojocar, cu 96 de puncte, urmată de Alexandra Tihan (clasa a X-a), care i-a avut ca profesori îndrumători pe Adina Adam şi Marius Vrânceanu, reuşind să obţină 92 de puncte.

De la CN „Petru Rareş” au mai participat: Anastasia Gavrilocici, elevă în clasa a IX-a, coordonată de profesorii Ileanu Buteanu şi Marius Vrânceanu – 87 puncte, Clara Căşuneanu (a XI-a), sub pregătirea profesorilor Gheorghe Cîrstian şi Aristarch Cojocar, 83 puncte şi Cornelia Zapariuc (a IX-a), coordonată de profesorii Ileana Buteanu şi Marius Vrânceanu – 70 puncte.

Punctaje bune au obţinut şi Elena Beatrice Iordache, elevă în clasa a XII-a la Liceul de Arte “Ciprian Porumbescu”, îndrumată de profesorii Alina Marmeliuc şi Florin Hostiuc, care a cumulat 85 de puncte, Daniel Stanciuc, elevă în clasa a IX-a la CN “Ştefan cel Mare”, care a obţinut 87 de puncte, fiind coordonată de profesorii Iulia Murariu şi Gheorghe Hostiuc şi Irina Delia Duceac, elevă în clasa a XI-a la acelaşi liceu de prestigiu din Suceava, care a luat 83 de puncte sub îndrumarea profesorilor Ramona Prodan şi Gheorghe Hostiuc.

De la CN “Ştefan cel Mare” au mai participat Andreea Gherman Mihaela (a X-a) care a obţinut un total de 70 de puncte, alături de Maria Ilisei (a IX-a), care a obţinut 60 de puncte.

“Faza naţională a Concursului naţional interdisciplinar < Cultură şi spiritualitate românească > se va desfăşura tot în municipiul Rădăuţi, la initiativa unui profesor de la Colegiul Tehnic Rădăuţi”, informează Adina Adam, profesor în cadrul Colegiului Naţional „Petru Rareş” Suceava.


Intră acum și în grupul de