Intră acum și în grupul de
Un eveniment rutier s-a produs sâmbătă seara pe D.N.17A, pe raza localității Paltinu, în apropiere de Pojorâta, când un șofer sub influența alcoolului și a substanțelor interzise a provocat un accident.
Polițiștii din cadrul SPR 11 Pojorâta au fost sesizați prin 112 în jurul orei 22:45 de un bărbat de 45 de ani din Vicovu de Sus, cu privire la un accident rutier în care acesta a fost implicat.
El a spus că șoferul vinovat de accident, un tânăr de 26 de ani din comuna Vatra Moldoviței, se afla sub influența alcoolului.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că șoferul de 26 de ani conducând un autovehicul Volkswagen, se deplasa pe D.N.17A de la Vatra Moldoviței către Sadova. Într-o curbă la stânga, a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat pe contrasens, acroșând lateral un autoturism Mercedes-Benz condus regulamentar de bărbatul de 45 de ani.
În acest caz s-a procedat la testarea șoferilor implicați în accident. Bărbatul de 45 de ani a fost de acord și a obținut un rezultat negativ pentru alcool în aerul expirat (0,0%), dar celălalt șofer a refuzat inițial testarea cu aparatul etilotest și a fost de acord să-i fie prelevate două mostre de sânge la intervale de o oră pentru a stabili alcoolemia. În timpul întocmirii documentelor legate de incident, la ora 00:42, tânărul șofer a fost de acord cu testarea cu aparatul drugtest, rezultând un rezultat pozitiv pentru AMPHETAMINĂ.
La testarea cu aparatul etilotest rezultatul a arătat o alcoolemie de 1,27% alcool pur în aerul expirat.
În urma acestor constatări, poliția a întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.”
De asemenea, șoferul a fost amendat cu 1885 de lei pentru circulația pe sens opus și producerea unui accident de circulație soldat cu pagube materiale și pentru nesolicitarea eliberării unui duplicat al permisului de conducere în cazul deteriorării acestuia.
Intră acum și în grupul de