Sucevean arestat preventiv pentru tentativă de omor după ce și-a agresat soția folosind și un cuțit  


Intră acum și în grupul de

Un incident grav de violență în familie, petrecut duminică și a dus la arestarea preventivă a unui bărbat din municipiul Suceava. Potrivit informațiilor oferite de Poliția Suceava, evenimentul a avut loc la ora 00:52, când Poliția Municipală Suceava a fost alertată de o femeie.

Conform plângerii depuse de femeie, soțul ei a agresat-o în timp ce se aflau în locuința lor din municipiul Suceava, situată pe strada Luceafărului. Incidentul a fost catalogat ca violență în familie, dar când s-a aflat că bărbatul a utilizat un cuțit în timpul agresiunii procurorii au decis declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava pentru a investiga această infracțiune. Cauza a fost preluată de către procurorul criminalist, care a dispus continuarea anchetei.

În timpul audierilor bărbatul a recunoscut fapta și a declarat că aceasta a avut loc în contextul consumului excesiv de băuturi alcoolice și al unui conflict spontan.

În urma unei decizii a instanței de judecată, s-a emis un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile, pe baza acuzației de „violență în familie,” cu referire la tentativă la omor.


Intră acum și în grupul de