Accident cu răniți la Vicovu de Jos după ce o șoferiță a mers pe contrasens, lovind un autoturism condus de o femeie care a virat stânga fără să se asigure


Intră acum și în grupul de

Două persoane au fost rănite, vineri după amiaza, la Vicovu de Jos într-un accident rutier.

Potrivit anchetei polițiștilor, vineri, în jurul orei 13.45, o femeie din orașul Vicovu de Sus conducea un autoturism Opel pe DN 2H, pe raza comunei Vicovu de Jos,pe direcția spre  Rădăuți.

Ajungând în zona unui magazin din Vicovu de Jos, aceasta a efectuat manevra de depășire a unui autoturism aflat în fața sa, după care, deși avea suficient spațiu pentru a reveni pe sensul său de deplasare, aceasta și-a continuat deplasarea pe aceeași bandă de circulație, respectiv pe banda din stânga a direcției sale de deplasare, unde a intrat în coliziune cu un autoturism  Mercedes condus de o localnică și care circula în fața sa și a efectuat manevra de viraj stânga fără să se asigure.

În urma evenimentului rutier a rezultat avarierea celor două autoturisme, respectiv vătămarea corporală a șoferiței și a unui copil din Opel care au fost transportați de către echipajul medical, la Spitalul Rădăuți pentru îngrijiri medicale

Cele două conducătoare auto au fost testate cu aparatul etilometru, rezultatele fiind negative în ambele cazuri, după care, la Spitalul Rădăuți, le-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.  

În acest caz se fac cercetări pentru vătămare corporală din culpă.


Intră acum și în grupul de