Intră acum și în grupul de
Trei persoane, între care un copil de doi ani, au fost rănite ușor, luni după amiaza, într-un accident rutier produs la Siret.
Potrivit cercetărilor polițiștilor, luni în jurul orei 14:45, o tânără de 28 de ani din comuna Vama conducea un autoturism VW Golf, pe DN 2, pe raza orașului Siret având ca pasageri o tânără de 26 de ani pe scaunul dreapta față și pe fiica sa de 2 ani fixată în scaun auto pentru copii.
Pe fondul neatenției, conducătoarea auto a pierdut controlul asupra direcției de mers și a părăsit partea carosabilă, autoturismul lovind cu partea din față un stâlp de electricitate.
În urma impactului, a rezultat avarierea autoturismului, a stâlpului de electricitate precum și vătămarea corporală ușoară a conducătoarei auto și a celor doi pasageri.
Cele trei victime au fost transportate cu ambulanța la Spitalul Jud. Suceava.
Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.
În acest caz s-a întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunii de ,,vătămare corporală din culpă”.
Intră acum și în grupul de