Intră acum și în grupul de
Un bărbat din Vadu Moldovei a ajuns, în noaptea de luni spre marți, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava în urma unei căzături în beci.
Potrivit primelor date din anchetă, luni seara, aflat în vizită, bărbatul a căzut în beci, fiind sub influența băuturilor alcoolice.
La fața locului a ajuns în echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava, stația Fălticeni, care l-a preluat pe bărbat și transportat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava fiind diangosticat cu traumatism prin cădere de la înălțime, traumatism cranio-cerebral grav și inconștiență.
În acest caz, în funcție de evoluția stării de sănătate a bărbatului, urmează să fie continuată ancheta.
Intră acum și în grupul de