Intră acum și în grupul de
Un bărbat din Vadu Moldovei care a fost adus la SCJU Suceava în stare de inconștiență în noaptea de 30/31 octombrie după ce a căzut pe scările beciului unui vecin a murit, duminică, în spital.
Potrivit anchetei polițiștilor, în seara zilei de 30 octombrie, un bărbat din Vadu Moldovei în vârstă de 65 de ani se afla la locuința vecinului său, unde consumau băuturi alcoolice, într-o anexă cu destinația garaj.
Acesta a mers în spatele anexei, unde avea parcată mașina proprietate, care a fost lăsată acolo în cursul zilei, iar la întoarcere, din cauza încălțămintei neadecvate și a consumului de alcool, s-a dezechilibrat și a căzut pe scările betonate ce fac accesul la beciul anexei, căzând la o înălțime de aproximativ 2 metri, lovindu-se în zona capului, motiv pentru care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În acest caz s-a întocmit dosarul penal, sub aspectul săvârșirii infracţiunii de „ucidere din culpă”.
Intră acum și în grupul de