Spitalul Radauti, luat cu asalt de cadrele medico-sanitare de la Solca (VIDEO)


Intră acum și în grupul de

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Suceava a anunţat, marţi, finalizarea primei etape privind suspendarea activităţii Spitalului de Boli Cronice Solca, cu redistribuirea tuturor pacienţilor, la unitatea spitalicească mai rămânând doar 5 persoane, cazuri sociale aflate în atenţia primăriei din localitate. „Spitalul a fost eliberat de pacienţi, cu foaie de observaţie pentru fiecare. Ei deja aveau un comportament de spital cu asistenţă socială şi îi internau pe cheltuiala spitalului”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă şeful DSP Suceava, dr. Ludovic Abiţei, subliniind că aceste cazuri sociale nu sunt problema DSP, ci a administraţiei locale.

Referindu-se la situaţia salariaţilor care au deservit spitalul de la Solca, dr. Abiţei a spus că din cei 67 de angajaţi 43 au depus cereri de redistribuire, 3 şi-au făcut dosare de pensionare şi un altul şi-a exprimat dorinţa de a face acelaşi lucru. Un asistent de farmacie a solicitat transferul la Spitalul Câmpulung Moldovenesc şi un altul la cel orăşenesc din Siret, iar 7 asistenţi medicali au fost redistribuiţi la Spitalul Rădăuţi.

„Toţi cei 14 infirmieri au solicitat Spitalul Municipal din Rădăuţi. Dar acesta poate să absoarbă doar 7, însă conform ordinului de ministru, noi trebuie să-i trimitem unde au solicitat. Doi infirmieri au optat şi pentru trimiterea în şomaj pentru că nu-şi pot permite naveta”, a precizat şeful DSP Suceava, adăugând că a făcut şi el calcule privind naveta şi a constatat că o treime din salariul acestora ar trebui să se ducă pe navetă. Trei îngrijitoare au optat în principal pentru Spitalul Rădăuţi dar, ca alternativă, vor recurge la şomaj.

Ludovic Abiţei a mai ţinut să menţioneze că un număr de 6 asistenţi medicali se instruiesc la Serviciul de Ambulanţă deoarece se intenţionează deschiderea unei substaţii la Solca.

Un medic pneumolog şi un psiholog s-au orientat către Spitalul Rădăuţi.

Şeful DSP a arătat că un medic internist nu a depus nici o cerere de redistribuire, întrucât a declarat că intenţionează să-şi deschidă un cabinet şi să facă contract cu CAS. Este vorba despre directorul Spitalului de Boli Cronice Solca, Adrian Radu Ignat.

Un alt medic se află în concediu, fiind plecat din ţară şi care riscă „ să rămână pe dinafară”, după cum a afirmat directorul DSP Suceava. Acesta a mai arătat că „personalul TESA nu a intrat în vederea ministerului pentru redistribuire”, fiind vorba despre 21 de salariaţi.

Cheltuielile privind salarizarea cadrelor redistibuite vor fi asigurate de către Casa de Asigurări de Sănătate (CAS). „S-a primit o circulară de urgenţă pentru a confirma faptul că managerii spitalelor vor primi suplimentări la buget pentru oamenii redistribuiţi de la Solca”, a ţinut să sublinieze Ludovic Abiţei, adăugând că a trimis spitalelor această circulară.

În ceea ce priveşte reprofilarea Spitalului Solca în cămin de bătrâni, şeful DSP Suceava a spus că primarul şi Consiliul Local încă sunt nehotărâţi în privinţa accesării programului „Dezvoltarea reţelei de cămine pentru persoanele vârstnice” şi că vor discuta de proiectul de asistenţă socială pentru a decide. Aceştia au reţineri mari în privinţa realizării unui azil deoarece spun că nu au bani pentru a contribui la cofinaţare.


Intră acum și în grupul de