Intră acum și în grupul de
Locuitorii municipiului reşedinţă de judeţ care locuiesc la case şi nu participă la acţiunea de curăţenie de primăvară demarată de administraţia publică locală riscă să fie amendaţi.
Hotărârea luată de conducerea Primăriei vine după ce în Suceava s-a observat un interes scăzut din partea locuitorilor pentru a participa la această acţiune. În cadrul unei conferinţe de presă susţinută pe parcursul zilei de miercuri, primarul oraşului Ion Lungu, s-a arătat total nemulţumit făcând referire în special la cetăţenii din cartierele mărginaşe ale oraşului fără a-i ocoli nici pe cei din zona centrală sau Zamca.
“Orice om gospodar, primăvara iese şi face curat. Aşa trebuie să procedeze şi locuitorii caselor din municipiul Suceava. Dacă nu vor face acest lucru vom fi nevoiţi să aplicăm amenzi pentru că există în acest sens şi o hotărâre a Consiliului Local”, a declarat edilul şef, Ion Lungu.
Conform deciziei adoptate de deliberativul local, sancţiunile pleacă de la valoarea de 100 de lei şi pot ajunge până la suma de 500 de lei.
Până la finele săptămânii în curs echipele de curăţenie vor descinde în cartierele Burdujeni şi Burdujeni Sat urmând ca în funcţie de cât de repede termină în aceste locaţii să se mute în Iţcani.
Intră acum și în grupul de