Intră acum și în grupul de
Un bărbat din Dornești a fost internat în secția de psihiatrie a Spitalului Municipal Rădăuți pentru a fi consultat după ce și-a agresat soția și a spart anvelopele mașinii pe care aceasta o folosește.
Potrivit datelor din anchetă, miercuri seara, patrula de siguranță publică din cadrul SPR3 Marginea a fost sesizată prin 112 de o femeie din Dornești cu privire la faptul că a fost agresată de către soțul ei.
Din cercetările efectuare a rezultat faptul că reclamanta locuiește împreună cu soțul ei și cu cei doi copii minori.
Ea a spus că miercuri, în jurul orei 4:00, în timp ce se afla la domiciliu, sub influența băuturilor alcoolice, pe fondul unor neînțelegeri a fost lovită de soț provocându-i leziuni ce nu au necesitat îngrijiri medicale.
Deși a fost lovită, femeia nu a solicitat atunci intervenția lucrătorilor de poliție.
Ulterior în jurul orelor 19:00, în timp ce se afla tot la domiciliu, sub influența băuturilor alcoolice, fiind nemulțumit că soția sa folosește prea des autoturismul marca Opel, soțul a înțepat cu o șurubelniță cele 4 anvelope ale autoturismului.
În acest caz s-a întocmit formular de evaluare a riscului conform prevederilor Legii 217/2003, prilej cu care persoana vătămată nu a dorit emiterea unui ordin de protecție provizoriu.
În cadrul intervenției la fața locului, deoarece bărbatul se manifesta agresiv verbal față de soția sa, acesta a fost condus la Secția Psihiatrie din cadrul Spitalului Municipiului Rădăuți, loc unde a fost internat pentru a fi consultat de către medicul specialist.
În acest caz a fost întocmit dosar de cercetare penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „violență în familie” și „distrugere”, cercetările urmând a fi continuate de către lucrătorii de poliție din cadrul Postului de Poliție Dornești
Intră acum și în grupul de