130 de suceveni au ajuns la spital cu afectiuni respiratorii


Intră acum și în grupul de

La nivelul judeţului Suceava, în săptămâna 4-10 aprilie, aproximativ 130 de suceveni au fost internaţi în spital cu afecţiuni respiratorii.

Conform Direcţiei de Sănătate Publică Suceava, în intervalul amintit, la nivelul judeţului, s-a înregistrat un număr de 2.110 cazuri de infecţii acute ale căilor respiratorii superioare – IACRS, în urma cărora a fost nevoie de un număr de 50 de internări. Cei mai afectaţi de acest tip de afecţiuni au fost copiii cu vârsta cuprinsă între 5-14 ani, unde au fost înregistrate un număr de 633 de cazuri, urmaţi de copiii cu vârsta cuprinsă între 0-4 ani, cu 537 de cazuri, persoanele cu vârsta între 15-29 ani, cu 428 de cazuri, adulţii cu vârsta cuprinsă între 30-64 ani, cu 428 de îmbolnăviri şi bătrânii peste 65 de ani, care au înregistrat cel mai mic număr de îmbolnăviri, DSP semnalând un număr total de 172 de cazuri.

Totodată, în cadrul raportării trimise de DSP Suceava se arată un număr de 601 cazuri de pneumonie, dintre care 78 au necesitat spitalizare. Cele mai multe astfel de îmbolnăviri s-au înregistrat în rândul copiilor de 0-4 ani, iar cele mai puţine cazuri au fost depistate în rândul categoriei 15-29 ani, unde a fost semnalată o singură afecţiune de acest gen.

Numărul IACRS-urilor a scăzut cu aproape 300 faţă de săptămâna precedentă, iar cel al pneumoniilor a rămas la acelaşi nivel .


Intră acum și în grupul de