Pompierii suceveni, in alerta de Paste!


Intră acum și în grupul de

Numărul mare de credincioşi pe care unităţile de cult de pe raza judeţului Suceava îi va primi în aceste zile cât şi pe perioada sărbătorilor pascale i-a determinat pe pompierii suceveni să întreprindă o serie de acţiuni de supraveghere în vederea prevenirii incendiilor.

Astfel, conform datelor obţinute de la ISU Suceava, “premergător şi pe timpul Sfintelor Sărbători de Paşti, efective din inspectoratul judeţean pentru situaţii de urgenţă vor fi angrenate într-o serie de activităţi ce au drept scop asigurarea nivelului de protecţie şi siguranţă a cetăţenilor şi evitarea producerii unor evenimente ce ar putea umbri aceste sărbători”.

Principalele acţiuni vor fi “cele de supraveghere, la faţa locului, a respectării măsurilor de prevenire a incendiilor pe durata desfăşurării manifestărilor religioase cu public numeros şi pentru asigurarea unui răspuns prompt în situaţia producerii unor evenimente nedorite”, a mai adăugat adjunctul inspectorului şef din cadrul ISU Suceava, maior Costică Ghiaţă.

În paralel, Inspecţia de prevenire a incendiilor va executa zilnic activităţi de control de prevenire la lăcaşurile de cult şi unităţile de cazare turistice în vederea depistării şi înlăturării neregulilor.

În plus şi credincioşii trebuie să respecte câteva reguli de bază pe timpul participării la slujbele religioase.

Astfel lumânările nu se vor ţine, de către credincioşi, în apropierea hainelor şi părului acestora ori a obiectelor combustibile precum icoane, decoruri, mobilier, coroane şi se va manifesta o atenţie deosebită atunci când credincioşii se deplasează cu lumânările aprinse în autovehicule.

În plus, pentru evitarea supraaglomerării bisericii cu credincioşi se recomandă ca aceste manifestări religioase să se organizeze în exterior, iar atunci când totuşi ele se desfăşoară în interior, se va evita permiterea unui număr de credincioşi peste capacitatea construcţiei şi se vor menţine obligatoriu, pe toată durata slujbei, uşile de acces şi evacuare vor fi ţinute deschise.


Intră acum și în grupul de