MECTS a prelungit vacanta de Pasti cu o zi


Intră acum și în grupul de

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava, Laura Hacman, a declarat, joi, că, potrivit unui ordin al ministrului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului , Daniel Funeriu, vacanţa de Paşti se prelungeşte cu o zi, iar elevii vor începe cursurile, miercuri, 27 aprilie.

Hacman a spus că ISJ Suceava va transmite unităţilor de învăţământ din judeţul Suceava adrese privind această decizie a MECTS pentru a fi popularizată.

Potrivit unui comunicat de presă al MECTS, ministrul Daniel Petru Funeriu, a semnat joi, 21 aprilie 2011, un Ordin de ministru prin care vacanța Paști se prelungește cu o zi, astfel că, marţi, 26 aprilie, nu vor fi ţinute cursuri în învăţământul preuniversitar.

MECTS precizează că recuperarea materiei aferente zilei de marți, 26 aprilie, se va realiza în mod intensiv, începând cu data de 27 aprilie 2011 și până la finalul semestrului.

“Directorii de școli vor asigura recuperarea integrală a materiei”, se mai precizează în comunicatul MECTS.


Intră acum și în grupul de