Intră acum și în grupul de
Trei elevi suceveni au reuşit performanţa calificării la faza internaţională a Olimpiadei de limbă, comunicare şi literatură română „George Călinescu”, clasele VII–XII, în urma rezultatelor obţinute la etapa naţională a competiţiei şcolare, care s-a desfăşurat în luna aprilie, la Ploieşti.
Potrivit unui comunicat de presă venit din partea purtătorului de cuvânt al IŞJ Suceava, Laura Hacman, elevii calificaţi sunt: Clara Alexandra Căşuneanu (premiul I + premiu special), elevă în clasa XI la Colegiul Naţional ”Petru Rareş ” Suceava, Sabinne Marie Ţăranu (premiul II), elevă în clasa XI la acelaşi colegiu sucevean şi Mihai Vasile Cîrjă (premiul III + premiu special), elev în clasa a XII-a la Colegiul Naţional”Ştefan cel Mare” Suceava.
În cadrul aceluiaşi comunicat de presă, se specifică faptul că toţi elevii participanţi la olimpiadă au obţinut, prin calcularea mediei aritmetice între rezultatul de la proba scrisă şi cel de la proba orală, un punctaj foarte bun, raportat la cele 120 de puncte posibile, existând un total general de 14 premii la clasele VII-IX (un premiu I, un premiu II, două premii III, trei menţiuni, 7 premii speciale (două la proba scrisă şi cinci la proba orală).
Etapa internaţională a Olimpiadei de limbă, comunicare şi literatură română „George Călinescu” va avea loc în perioada 29 mai-2 iunie 2011, la Piatra Neamţ.
Intră acum și în grupul de