Bărbatul mort în explozia de la Vama mersese să încălzească locuința surorii lui care se întorcea din străinătate


Intră acum și în grupul de

Bărbatul care a murit în urma exploziei la Vama fusese rugat de sora lui care venea din străinătate să pornească focul în centrala termică pentru ca până ajunge ea să se încălzească locuința.

Polițiștii au fost sesizați prin 112, joi în jurul orei 15:00 de un bărbat din Prisaca Dornei despre faptul că de la casa vecinului său s-a auzit o explozie, iar când a ajuns la fața locului a observat că din garajul acestuia iese fum, găsind  un bărbat de 44 de ani inconștient și care a fost declarat decedat de echipajul medical ajuns la fața locului.

Din primele verificări, s-a stabilit faptul că sora bărbatului de 44 de ani care urma să ajungă vineri, din străinătate, acasă l-a rugat pe fratele său să meargă împreuna cu fiica acesteia la casa lor din comuna Vama, sat Prisaca Dornei să aprindă focul în centrală pentru a se încălzi casa până ce ajung ei.

Bărbatul a aprins focul în centrala termică improvizată, iar înainte de plecare, i-a spus nepoatei că mai pune câteva lemne și apoi se întorc la Câmpulung Moldovenesc, iar în aceste condiții s-a produs explozia în urma unei defecțiuni a centralei termice improvizate.

În urma explozei, nu au fost înregistrate alte victime, doar pagube materiale, respectiv ușa garajului, o grindă de susținere și mai multe bunuri casnice aflate în interior.


Intră acum și în grupul de