Un bărbat din Baia a murit subit la puțin timp după ce a stat de vorbă cu fratele lui fără să acuze vreo problemă medicală


Intră acum și în grupul de

Un bărbat de 49 de ani din comuna Baia a murit joi după amiaza la scurt timp după ce a avut o discuție cu fratele său fără să prezinte vreo problemă medicală.

Polițiștii au fost sesizați, joi în jurul orei 16:00, că un bărbat a murit la domiciliul său din satul Bogata din comuna Baia.

Potrivit primelor date din ancheta polițiștilor, bărbatul de 49 de ani locuia în comuna Baia și lucra în străinătate și venea acasă de 3 -4 ori pe an fiind cunoscut în localitate ca o persoană care consumă în mod frecvent băuturi alcoolice.

Joi, în jurul amiezii bărbatul a stat de vorbă cu fratele său fără să acuze vreo problemă medicală, iar ulterior în jurul orei 15:30 fratele său l-a găsit pe acesta căzut în locuință, motiv pentru care a solicitat o ambulanță.

La fața locului, a sosit o ambulanță cu un echipaj medical din cadrul Spitalului Fălticeni care a constatat decesul numitului Andronic Constantin.

Membrii de familie ai defunctului nu au suspiciuni cu privire la cauza decesului și bănuiesc că acesta s-a înecat cu mâncare.

În acest caz se va efectua necropisa în vederea stabilirii cauzei morții.


Intră acum și în grupul de