Tânăra rănită grav în accidentul de pe Calea Unirii, a fost, cel mai probabil distrasă de telefonul mobil în timp ce conducea


Intră acum și în grupul de

O tânără de 19 ani a fost grav rănită în prima zi de Crăciun după ce a intrat cu mașina într-un stâlp.

Potrivit investigațiior preliminare, luni la ora 10:20, o șoferiță în vârstă de 19 ani, care circula pe Calea Unirii dinspre centrul orașului către cartierul Burdujeni, a pierdut controlul direcției autoturismului. Tânăra, având posibile preocupări care i-au distras atenția, s-a izbit violent într-un stâlp de iluminat situat în afara părții carosabile.

În urma impactului, conducătoarea auto a suferit vătămări corporale și a fost singura persoană implicată în accident. Din cauza stării sale, nu a fost posibil să fie supusă testului cu aparatul etilometru la fața locului, astfel încât au fost recoltate mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Suceava au deschis o anchetă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, conform prevederilor articolului 196 alineatele (2) și (3) din Codul Penal.

Cu ocazia acestui incident, polițiștii recomandă conducătorilor auto să evite distragerile în timpul condusului, în special cele cauzate de convorbiri telefonice. În acest sens, se îndeamnă la utilizarea sistemelor „mâini libere” pentru convorbirile telefonice, limitându-le în cazul celor importante și trăgând pe dreapta pentru a le efectua. De asemenea, se atrage atenția asupra pericolelor utilizării telefonului mobil pentru mesaje tip SMS sau MMS în timpul conducerii și se recomandă menținerea unei distanțe regulamentare față de vehiculul din față pentru prevenirea accidentelor.


Intră acum și în grupul de