Sucevean încătușat și amendat după ce și-a amenințat vecinul și a refuzat să se legitimeze la cererea polițiștilor


Intră acum și în grupul de

Un sucevean a fost amendat și încătușat în noaptea de miercuri spre joi după ce și-a amenințat vecinul și a fost irascibil la sosirea polițiștilor.

Astfel, joi dimineața în jurul orei 00:33, Poliţia Municipiului Suceava a fost sesizată prin 112 de un tânăr de 29 de ani că vecinul său tulbură liniștea publică.

Cu ocazia verificărilor efectuate, într-un apartament dintr-un bloc de pe str. Narciselor din Suceava a fost identificat apelantul care a declarat faptul că în jurul orelor 00:30 a fost amenințat cu acte de violență de vecinul său de la apartamentul de lângă el, ce se afla sub influența băuturilor alcoolice, creându-i o stare de temere.

Din apartamentul respectiv se auzea muzică la un nivel ridicat, motiv pentru care agenții de poliție au bătut la ușă, iar un bărbat ce se afla în stare avansată de ebrietate a deschis ușa însă a refuzat să se legitimeze.

Cel în cauză a fost imobilizat imediat și încătușat. Acesta a fost condus la sediul Poliției Municipiului Suceava unde a fost identificat ca fiind un sucevean de 32 de ani.

În acest caz s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „amenințare”.     

De asemenea bărbatul a fost sanționat contravențional conform Lg. 61/1991 – R cu 3.500 lei amendă.


Intră acum și în grupul de