Intră acum și în grupul de
O femeie a fost rănită, miercuri, la Verești în timp ce își așeza cumpărăturile din coș în mașină ca urmare a unui accident în lanț.
Potrivit anchetei polițiștilor, miercuri dimineața în jurul orei 10:10, un bărbat a condus un autoturism Volkswagen Golf pe drumul județean DJ 208 B din direcția Verești către Salcea.
Când a ajuns în proximitatea intersecției cu str. Gării șoferul a frânat și a efectuat virajul la stânga încălcând marcajul longitudinal simplu continuu ce desparte sensurile de mers, moment în care o șoferiță care conducea un autoturism Volkswagen Passat și circula în spatele său, din cauză că nu a păstrat o distanță regulamentară față de acesta, a frânat și a virat stânga pe sensul opus de mers pentru a evita impcatul cu acesta, dar a intrat în coliziune cu roata stânga față a autoturismului VW Golf.
După impactul cu VW Golf, autoturismul VW Passat a ricoșat în două autoturisme parcate. Unul dintre cele două autoturisme parcate a lovit un alt autoturism parcat, iar celălalt autoturism a fost proiectat în fațada unui magazin din Verești distrugând și niște coșuri de cumpărături.
În urma evenimentului a rezultat vătămarea corporală a unei femei, proprietarul mașinii care a lovit fațada magazinului care așeza cumpărăturile dintr-un coș de cumpărături în autoturism.
Aceata a fost diagnosticată cu contuzie cot stâng, dar a refuzat transportul cu ambulanța la UPU Suceava, declarând faptul că se v-a prezenta în cursul zilei.
Conducătorii auto au fost testati cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Intră acum și în grupul de