Intră acum și în grupul de
O tânără de 20 de ani din Verești a fost salvată de medicii SCJU Suceava după ce a ajuns la spital cu o plagă înjunghiată care îi punea în pericol viața dacă nu era operată de urgență.
Polițiștii din cadrul S.P.R. 2 Ipotești au fost informați de către UPU Suceava cu privire la faptul că în cursul zilei precedente la această unitate medicală a fost adusă o tânără de 20 ani, care prezintă urme de tăiere cu un obiect ascuți prin automutilare.
Din verificările efectuate și în urma deplasării la locuința tinerei s-a stabilit că aceasta are o relație de concubinaj cu un bărbat, iar amândoi locuiesc în satul Hancea, comuna Verești.
În urma verificărilor efectuate a rezultat faptul că vineri după amiaza în timp ce se aflau la locuință între cei doi a izbucnit un conflict spontan, pe motive de gelozie sau infidelitate, femeia susținând că bărbatul mai are o relație cu o altă localnică, iar tânăra s-a tăiat intenționat cu un cuțit aflat în bucătăria locuinței, în zona pieptului, provocându-și leziuni prin automutilare.
Inițial tânăra a plecat de la locuința de domiciliu spre Spitalul Județean Suceava cu mașina împreună cu concubinul său și a fost preluată ulterior de un echipaj S.A.J. Suceava și transportată la Unitatea Primiri Urgențe, unde a fost internată cu diagnosticul preliminar „plagă tăiată în zona toracelui”.
„Deși era conștientă, pacienta se afla în șoc hemoragic și prezenta instabilitate hemodinamică. Investigatiile efectuate în UPU au relevat leziuni la nivelul plămânului și pericardului, care au dus la hemopneumotorax și hemopneumopericard”, a declarat purtătorul de cuvânt al SCJU Suceava, dr. Dan Teodorovici.
El a spus că echipajul SAJ a început stabilizarea temporară, iar aceasta a fost continuată în UPU. Ulterior, pacienta a fost transferată direct în sala de operație de la chirurgie, unde s-a reușit identificarea și oprirea rapidă a sursei sângerării (artera toracică internă) și rezolvarea celorlalte leziuni.
Intervenția a durat aproximativ 2 ore, iar evoluția pacientei este favorabilă.
Echipa operatorie a fost formată din medicii chirurgi dr. Gavril Daniel, dr. Voroniuc Bianca, medicul ATI dr. Barbunc Dănuț, și asistentele de la blocul operator Andreica Mirela și Sauciuc Mihaela.
Dr. Gavril a spus că din cauza naturii urgente a situației, pacienta a fost adusă direct în sala de operație, intervenția fiind promptă și eficientă în identificarea leziunilor care amenințau viața, iar orice întârziere ar fi putut duce la decesul pacientei.
Intră acum și în grupul de