Un bărbat din Șaru Dornei și-a rupt ambele picioare după ce a căzut de pe casă


Intră acum și în grupul de

Un bărbat din Șaru Dornei a ajuns, luni seara, la spital, cu fractură la ambele picioare, după ce a căzut de pe casă.

Potrivit datelor din anchetă, luni seara în jurul orelor 20:10, un bărbat care se afla în curtea locuinței sale și a observat că din coșul de fum ies scântei.

El a urcat pe acoperișul locuinței, iar când a ajuns lângă coșul de fum a alunecat și a căzut de la o înălțime de circa 6 metri.

Bărbatul a fost transportat cu ambulanța la Compartimentul de Primiri Urgențe din cadrul Spitalului Municipal Vatra Dornei în vederea acordării de îngrijiri medicale de specialitate unde s-a stabilit că a suferit fracturi la ambele picioare și a fost transferat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Suceava.


Intră acum și în grupul de