Un bărbat care se plimba pe lângă sediul Poliției din Mitocu Dragomirnei, încătușat și dus la închisoare. Pe numele lui erau două mandate de executare a închisorii emise anul trecut


Intră acum și în grupul de

Un bărbat care a fost condamnat în octombrie 2023 pentru mai multe infracțiuni, de la furt de arbori la conducerea fără permis a unui autovehicul neînmatriculat, a fost depistat de polițiști în timp ce se plimba pe o stradă în apropierea sediului Poliției din Mitocu Dragomirnei.

Astfel, marți după amiaza, în jurul orei 17:30, în timp ce patrula din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Adâncata executa serviciul de patrulare pe raza comunei Mitocu Dragomirnei, în baza unei informații obținute ocazional, au procedat la efectuarea de verificări în vederea identificării lui Cherar Trandafir Alun pe numele căruia a fost emis un mandat de executare a pedepsei închisorii nr. 202/2023 din 20.10.2023, pronunțat în dosarul Judecătoriei Suceava nr. 4148/314/2021, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1434 din 20.10.2023 a Curții de Apel Suceava prin care acesta a fost condamnat la executarea pedepsei de 3 ani 1 lună și 27 zile închisoare.

 Astfel, fiind în proximitatea Postului de poliție Mitocu Dragomirnei, cei doi lucrători de poliție l-au observat pe strada Silvestu Morar pe numitul Cherar Trandafir Alun, singur. Imediat a fost interceptat, imobilizat prin încatușare și condus la sediul Secției 8 Poliție Rurală Adâncata în vederea punerii în executare a mandatului sus menționat și introducerii acestuia la Penitenciarul Botoșani.

De menționat este faptul că pe numele lui Cherar Trandafir Alun mai este emis un mandat de executare a pedepsei închisorii din dosarul 10033/314/2020 al Judecătoriei, Hotărâre rămasă definitivă prin decizia penală nr. 1258 din 11.08.2023 a Curții de Apel Suceava prin care acesta a fost condamnat la executarea pedepsei de 2 ani 6 luni închisoare.

La nivelul Secției 8 Poliție Rurală Adâncata s-a constituit o escortă care l-a condus pe Cherar Trandafir Alun la Penitenciarul Botoșani unde a fost încarcerat la ora 20:35.


Intră acum și în grupul de