Intră acum și în grupul de
Polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier Gura Humorului au fost sesizați duminică în jurul orei 15:35 privind un accident rutier produs pe DJ178A, la ieșirea din localitatea Pârteștii de Jos. Incidentul a implicat vătămarea corporală a unei persoane și plecarea de la locul accidentului a conducătorului auto.
Potrivit investigațiilor preliminare desfășurate între orele 15:50 și 21:00, s-a stabilit că în momentul accidentului, în jurul orelor 14:28, un tânăr în vârstă de 19 ani, din comuna Volovăț, se afla la volanul unui autoturism Audi A4, cu număr de înmatriculare provizoriu, pe DJ178A, având direcția de deplasare dinspre localitatea Pârteștii de Jos către Humoreni. Într-o curbă la stânga, aproape de trecerea la nivel cu calea ferată, acesta a pierdut controlul mașinii și a acroșat un bărbat de 74 de ani stătea pe parapetul metalic de protecție de lângă drum.
După coliziune, conducătorul auto a părăsit locul accidentului, însă a fost identificat ulterior în jurul orelor 21:00. Testul cu aparatul etilometru efectuat asupra acestuia a indicat un rezultat de 0.00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Victima a suferit o vătămare corporală ușoară, fiind transportată la Spitalul Orășenesc Gura Humorului, unde i s-a diagnosticat o contuzie la glezna stângă. Aceasta nu a necesitat internare.
Conform constatărilor preliminare, conducătorul auto este considerat vinovat de producerea accidentului rutier din cauza neadaptării vitezei în curba la stânga. În acest context, s-a întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.
Intră acum și în grupul de