Tânăr urmărit de poliție la Vicovu de Sus, prins după ce a intrat cu mașina într-un podeț


Intră acum și în grupul de

Un tânăr băut la volan a refuzat, luni dimineața, să oprească la semnalele polițiștilor și a fost urmărit până când a intrat cu mașina într-un podeț.

Potrivit datelor din anchetă, luni dimineața în jurul orei 00:45, patrula de poliție din cadrul Compartimentului Ordine Publică al Poliției orașului Vicovu de Sus, în timp ce efectua serviciul de supraveghere şi control al traficului rutier, pentru asigurarea climatului de siguranță publică, dirijarea și controlul traficului, respectiv pe strada Calea Cernăuți, din orașul Vicovu de Sus cu autospeciala din dotare a efectuat semnalul regulamentar de oprire pentru autoturismul marca Audi A6.

Conducătorul auto nu s-a conformat semnalelor acustice și luminoase, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia în continuare pe str. Calea Cernăuți, ulterior în zona Plai acesta pierzând controlul autoturismului într-o curbă la stânga intrând în coliziune cu podul de acces al unui imobil.

La volanul autoturismului a fost identificat un tânăr de 22 de ani din Ulma posesor al permisului de conducere valabil, iar autoturismul marca Audi A6, înmatriculat în Marea Britanie cu polița RCA și ITP valabile.

Șoferul emana însă o puternică halenă alcoolică, motiv pentru care s-a procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest rezultând o concentrație de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În urma testării, șoferul a fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți, secția UPU, în vederea recoltării de mostre biologice.

În acest caz se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de  „conducere a unui autovehicul sub influența alcoolului”.


Intră acum și în grupul de