Ziua porților deschise la Centrul Școlar de Educație Incluzivă „Sf. Andrei” din Gura Humorului


Intră acum și în grupul de

În  data de 7 martie 2024 la Centrul Școlar de Educație Incluzivă Sf. Andrei Gura Humorului  s-a desfășurat Proiectul educativ de orientare școlară și profesională  „Ziua Porților Deschise” în vederea promovării ofertei educaționale în comunitate și în zonele limitrofe orașului. Activitatea a oferit invitaților o imagine detaliată a modului în care școala noastră își desfășoară activitatea instructiv educativă și de recuperare a elevilor cu CES, a bazei materiale, dar și a implicării și profesionalismului colectivului școlii, toate contribuind la demersul de instruire și recuperare a elevului cu CES în vederea integrării socio-profesionale și comunitare. Programul activităților a cuprins o paletă complexă de acțiuni care a reflectat întregul demers educațional și terapeutic oferit de CSEI Sf. Andrei elevilor cu cerințe educative speciale și a cuprins ateliere de lucru, expoziție cu lucrările elevilor, vizite în spațiile școlare în care s-au desfășurat activități demonstrative, teatrul de păpuși și dans tematic.

Invitații au participat la activitățile demonstrative din cadrul workshopurilor cu diverse tematici: Activități psihomotrice, Activități de stimulare cognitivă, Arta prin origami, Atelier CDȘ- Personaje din lecturile preferate, Activități de stimulare a creativității, Eco-art, Activități STEAM, Mânuțe fermecate, Creație și recreație, Personaje din cărți, Meșteșuguri și tradiții, Mărțișoare Eco, Mâini îndemânatice, Art terapie, Icoana din sufletul copilului, Teatrul de păpuși. Aceste mici demonstrații au ilustrat talentul și priceperea elevilor  noștri în realizarea de obiecte decorative folosind tehnici diferite de lucru: pictura, modelaj,  quilling, împletituri, cusături, tangram, arta culinară, reciclarea materialelor. În cadrul acestor ateliere s-au evidențiat  si talentele  artistice ale elevilor prin arta teatrului de păpuși, dar și prin dans tematic. Elevii s-au dovedit adevărați artiști, păpușari și dansatori care au încântat audiența cu măiestria lor fiind răsplătiți cu multe aplauze. Au fost prezentate și câteva activități terapeutice model pentru facilitarea procesului terapeutic recuperator al elevilor cu CES. La atelierele și laboratoarele din cadrul școlii profesionale au avut loc activități practice de promovare a ofertei educaționale pentru meseriile bucătar și confecționer produse textile.

Expoziția cu lucrările realizate de elevi pe parcursul acestui an școlar cu prilejul desfășurării diverselor Proiecte educative, Campanii, evenimente naționale și culturale a ilustrat implicarea activă a elevilor școlii în formarea lor ca viitori tineri responsabili integrați în comunitate. Prin vizitarea spațiilor școlare: săli de clasă, cabinete de terapii specifice, bibliotecă, atelierele școlii profesionale, invitații au constatat că aceste  spații oferă elevilor un cadru adecvat, modern în care să beneficieze de un  act educațional terapeutic compensator de înaltă calitate.

            În cadrul acestei activități ne-au onorat cu prezența un număr mare de invitați (aproximativ 200 de persoane) elevi și cadre didactice de la unități de învățământ din orașul Gura Humorului: Școala Gimnazială Nr. 1, Școala Gimnazială  ,,Petru Comarnescu”, Școala Gimnazială Nr. 3 „Teodor Bălan” și Colegiul „Al. Cel Bun”  dar și din zonă: Școala Gimnazială Berchișești,  Școala Gimnazială Stroiești, Școala Gimnazială Valea Moldovei,  Școala Gimnazială  Bucșoaia, Școala Gimnazială ,,Constantin Blănaru” Cornu Luncii, Școala Gimnazială Păltinoasa și Szkola Henryk Sienkiewicz, Soloneț.

Invitați au apreciat activitățile desfășurate și și-au exprimat intenția de a continua colaborarea cu unitatea noastră.

Activitatea a demonstrat că Centrul Școlar de Educație Incluzivă Sf. Andrei este o unitate reprezentativă pentru învățământul special sucevean și a constituit un succes pentru echipa CSEI Sf. Andrei Gura Humorului.

 (A consemnat responsabil cu promovarea imaginii unității, prof. Isabella-Maria  Istrate)


Intră acum și în grupul de